Telefon de jucărie
Un telefon de jucărie , realizat de fabrica Metaloglobus în anii 70-80. În acei ani era posibil ca acest telefonul de jucărie al copilului să fie singurul telefon din casă...
Duminică 14 iulie am răspuns invitaţiei de a participa la Ziua transmisioniştilor militari şi Zilele Muzeului Comunicaţiilor şi Informaticii, la Cazarma U.M. 01668 în apropierea localităţii Otopeni.
La această aniversare au participat asociaţiile 6 Dorobanţi, Tradiţia Militară şi Deutsche Freikorps.
Micii vizitatori au putut să se plimbe pe căluţi şi ponei şi au tras cu arme de calibru redus .
Participanţii au putut vizita muzeul , exponatele acestuia trasând istoria în domeniul transmisiunilor şi informaticii militare ( şi nu numai) din ultimii 140 de ani pentru ca apoi să admire expoziţia de tehnică de ultimă oră ce a ilustrat prezentul şi viitorul.
Tradiţionala iahnie de fasole s-a servit de această dată în sala de mese şi ca să respect tradiţia nu am mai prins fiind ocupat cu vizitarea muzeului.
În final vă prezint un joc din colecţia asociaţiei , Să învăţăm singuri Alfabetul Morse, care îi pregătea pe cei mici pentru a deveni transmisionişti.