Profitând de vremea bună din acest weekend şi de invitaţia prietenilor asociaţiei familia Şerbănescu am făcut o mică excursie în Bucegi. Noul drum asfaltat ce porneşte de la cabana Cuibul Dorului şi ajunge la cabana Piatra Arsă (deşi nu este oficial deschis din lipsă de parapeţi ) ne-a permis accesul rapid ( 2 ore de la Bucureşti) pe platoul Bucegilor.
Drumul a continuat pe jos prin jnepenişul Pietrei Arse până la cabana Caraiman, Monumentul Eroilor de la Cruce, cabana Babele şi retur Piatra Arsă. Cu toată căldura de afară câteva văi adânci erau încă pline de zăpadă.
Mascotele noastre autobuzul ONT şi răţoiul Donald ne-au însoţit pe acest traseu cu unele porţiuni mai dificile, stârnind admiraţia copiilor şi a turiştilor prezenţi în număr atât de mare încât platoul Bucegilor părea un bulevard.
După o noapte petrecută în Sinaia , a doua zi am vizitat un obiectiv recent introdus în circuitul turistic, Castelul Cantacuzino din Buşteni care cu nu mult timp în urmă încă mai adăpostea un sanatoriu militar.
Post by Cristian Dumitru
Presedintele Asociatiei Muzeul Jucariilor
Related Articles
Catalogul firmei Weisz & Comp din Timișoara ,destinat doamnelor , specializat în diverse produse textile lucrate manual și materiale pentru realizarea de goblenuri, dantele și broderii. Este apărut probabil între...
Animale din continente – un joc foarte popular fabricat în România comunistă începând cu anul 1963 la Întreprinderea Poligrafică Banat Timișoara. Creatorul acestui joc este Ioan Nicolau, realizator nu numai...
Din mulţimea de vizitatori ai expoziţiei din ultima săptămână i-am remarcat pe celebrul pictor contemporan constănţean Bolek, newyorkezul de origine chineză venit din misiunea bosniacă într-o mică vacanţă în România,...