Astăzi a fost o zi rodnică pentru amenajarea expoziției de la Zalău. Spațiul generos oferit de Muzeul Județean de Istorie și Artă din  Zalău și vitrinele nou nouțe practic inaugurate cu acest eveniment ne-au permis o amenajare de excepție.

Noul prieten al asociației dr. Dan Băcueț – Crișan președintele asociației Amicii Muzeului – Zalău ne-a  oferit documentație istorică despre zonă  și ne-a învățat cum să apărăm mascota asociației din „confortul” unei armuri de gladiator.

Doamna directoare Corina Bejinariu  ,prin amabilitatea căreia  realizăm această expoziție  , ne-a invitat la cel mai important eveniment local : o manifestare științifică dedicată aniversării a 32 de ani la unicul zbor al unui român în cosmos. Astfel am avut onoarea să-l cunoaștem pe posesorul carnetului Minitehnicus Nr. 103 devenit peste ani  al 103-lea cosmonaut din lume : doctor inginer general maior Dumitru Dorin Prunariu. Deosebit de amabil acesta ne-a acordat câteva minute pentru a discuta despre muzeul jucăriilor și îndeosebi despre jucăriile cosmice care au însoțit autobuzul ONT la acest eveniment.

Post by Cristian Dumitru

Presedintele Asociatiei Muzeul Jucariilor